Miercuri, pe raza oraşului Ştefăneşti şi a celor patru comune arondate, în oraşul Bucecea, în zona Pieţei centrale din municipiul Botoşani şi în oraşul Săveni, s-au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor, menţinerera ordinii şi liniştii publice, depistării persoanelor care fac trafic cu ţigări şi alcool şi prevenirii şi combaterii comerţului ilicit şi a evaziunii fiscale.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate peste 150 de persoane, controlate peste 80 de autoturisme şi au fost aplicate 37 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.085 lei. Au fost confiscate bunuri deţinute contrar dispoziţiilor legale în valoare totală de 1.120 lei ( 615 ţigarete, 2,5 litri băuturi alcoolice, 50 kg carne de miel ).
În cadrul activităţilor desfăşurate în comun cu lucrătorii DSVSA, în zona Pieţei Centrale Botoşani, în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul comercializării cărnii şi produselor din carne, au fost identificate două persoane fizice şi un producător particular care ofereau spre vânzare miei, pentru care nu deţineau documente sanitar-veterinare şi de provenienţă. Toate cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional conform HG 984/2005 cu amenzi în cuantum total de 1.800 lei fiind confiscată în vederea distrugerii cantitatea de 50 kg. carne de miel.