O minora de 14 ani, din Botoşani, gravidă în luna a patra, a încercat să se sinucidă după o ceartă cu părinţii. Minora locuia cu un tânăr de 19 ani, în Suceava, cu acceptul părinţilor. Însă aceștia nu știau ca tânăra este gravidă. Când aceasta a decis sa le spună părinților despre sarcina, părinții au avut un șoc, iar între ea si mama a izbucnit un scandal. În urma neînțelegerilor, fata a amenințat ca că se sinucide, iar mama acesteia a sunat la 112.
În cele din urma, tânăra a renunțat la gest, dar numai după intervenția Poliției. La fata locului a ajuns si o ambulantă, iar minora gravida a fost transportată la Secţia de Pediatrie unde a fost internata pentru tentativă de suicid. După ce a fost stabilizată, a fost internată în Maternitate Spitalului pentru monitorizarea sarcinii. Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal pentru act sexual cu un minor.
Sursa: Realitatea.net