Consumul de alcool a făcut ca garda de Crăciun de la UPU a Spitalului Sfântul Spiridon să fie un coşmar. Un sfert dintre cei internaţi fie au ajuns cu stări comiţiale din cauza băuturilor, fie cu plăgi din altercaţii petrecute tot pe fondul consumului de alcool excesiv, scrie ziaruldeiasi.ro.
“Primele două zile de Crăciun au fost două zile de gardă grea în care am simţit că s-a revenit la normalitate. Au fost puţine cazuri COVID sau suspiciune COVID. Au fost în schimb multe cazuri generate de excesul de alcool, mai puţin datorate exceselor alimentare. Secundar consumului de etanol, au fost şi foarte multe agresiuni, în special agresiuni în familie, dar şi victime din accidente rutiere. Cel mai grav caz a fost al unui bărbat de 54 de ani, din localitatea Româneşti, adus de Ambulanţă de acasă, în comă, cu alcoolemie cu nivel foarte crescut, respectiv de 900 de miligrame la decilitru (9 grame la mie – n.r.) şi o temperatură centrală de 24,9 grade. Deci o hipotermie severă, comă etanolică, a instalat stop la câteva minute de la ajungerea în UPU. A fost resuscitat timp îndelungat, dar din păcate nu a răspuns. Este un caz pe care din păcate îl va analiza mai departe Medicina Legală”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.
Secundar consumului de etanol, au fost şi foarte multe agresiuni, în special agresiuni în familie, dar şi victime din accidente rutiere cauzate de consumul de alcool. “Este vorba de un accident rutier în care şi-a pierdut viaţa un şofer tânăr, iar pasagerul din dreapta este internat, operat şi sperăm să aibă o evoluţie favorabilă. Au fost şi victime ale agresiunilor familiale, de exemplu un soţ cu o plagă tăiată laterocervical, ajungând în UPU după un conflict cu soţia. A fost operat la ORL şi sperăm şi pentru el într-o evoluţie bună”, a mai spus Diana Cimpoeşu. Au ajuns şi pacienţi cu boli cronice, care fie s-au acutizat în zilele anterioare Sărbătorilor, fie au fost găsiţi acasă în stare gravă de rudele care s-au întors din străinătate, de copii, de nepoţi.
„În multe dintre aceste cazuri s-a constat că era vorba de un tratament amânat care a dus la cronicizarea afecţiunilor. Este vorba de hemoragii digestive superioare, de hemoragii digestive inferioare, o patologie gastro-enterologică vastă, aşa cum trăiam Sărbătorile în UPU, până în anul pandemiei 2020. Am revenit bine din punctul de vedere al cazurilor COVID, dar nu şi din punctul de vedere al cazurilor de traumă şi boli cronice acutizate, cu decompensări acute”, a mai spus Diana Cimpoeşu.