Muncitori din Bulgaria şi România sunt supuşi unei ”exploatări inumane” la un abator, în Germania, dezvăluie un documentar difuzat pe postul SAT 1, care a trimis o muncitoare bulgăroaică cu două diplome universitare, sub acoperire, să studieze condiţiile de muncă în această fabrică de ambalarea cărnii a miliardarului Clemens Tönnies (are o avere estimată la 1,26 miliarde de euro), relatează site-ul Novinite.com, citat de Ziarul de Iasi.ro.
Tönnies deţine o serie de afaceri în agricultură în România. El este proprietarul direct sau indirect al firmei Orgapic şi Agro Iulia SRL. Prin intermediul acestor firme face agricultură pe 4.000 de hectare din judeţul Iaşi şi alte 3.000 de hectare în judeţul Botoşani. Acest abator a devenit celebru în 2020, unde a apărut un important focar de covid-19, în care s-au infectat peste 2.000 de angajaţi. Presa germană a făcut pentru prima oară dezvăluiri despre condiţiile de trai ale muncitorilor bulgari şi români din abator în iunie 2020. ”Am muncit doi ani în abatoarele Tönnies şi rar am terminat de muncit după cele opt ore convenite. Cel mai adesea am muncit 12-13 ore. Am trecut orele suplimentare în fişe, dar nu s-au reflectat în salarii”, declara un român la postul Deutsche Welle atunci. Aproximatv opt-zece angajaţi locuau într-un apartament, iar fiecare era obligat să plătească o chirie 200 de euro pe lună, acuza el.
Imobilele în care locuiesc muncitorii aparţin companiilor abatoarelor, iar chiria este de obicei de două-trei ori mai mare decât în zonă, potrivit românului. ”În abatoare este frig şi umed, iar benzile se mişcă repede. În apartamentul nostru comun, noaptea, îmi aud colegii plângând, din cauza durerii şi a mâinilor umflate. Însă ne încurajăm unii pe alţii. ne spunem nouă înşine «rezstă!», declara el. Proprietarul abatorului, Clemens Tönnies, a cerut ulterior scuze în presa germană, după aceste dezvăluiri.
”Mai presus de orice, oamenii sunt importanţi pentru mine şi vreau să le cer scuze”, se angaja el atunci. Echipa jurnalistei Jana Bernhard de la SAT1 a decis să verifice dacă proprietarul a schimbat condiţiile de muncă în abatoarele sale. Bulgăroaica care a muncit sub acoperire în cadrul acestei investigaţii jurnalistice, ”Milena” în documentar, se confruntă cu reguli de coşmar în contractul de muncă – este interzis să meargă la toaletă, este interzs să mănânce sau bea apă în hale, lucru permis doar în pauze scurte, spune ea. Muncitorii muncesc în sânge până la glezne, măcelăresc animale zilnic, o muncă extrem de dură, potrivit documentarului. ”Am cunoscut oameni care au slăbit 20 de kilograme în scurt timp pentru că nu aveau când să mănânce. Totul este scris în contractul de muncă, este legal, dar este inuman”, denunţă ea.
Un medic de pe ambulanţă declară în documentar că un muncitor s-a spânzurat. ”Este vorba despre oameni de mâna a doua, oameni care pot fi aruncaţi, care sunt pur şi simplu înlocuiţi cu următorii, după ce se depreciază”, declară jurnalista germană. Echipa tv s-a dus la faţa locului şi s-a întâlnit cu muncitori bulgari şi români, însă acestora le-a fost frică să vorbească.
”Ignoranţa şi barierele lingvistice ale acestor oameni sunt abuzate sistematic, astfel încât compania să poată câştihga mai mult de pe urma lor”, acuză Bernhard. Locuitorii din Balcani sunt ”sclavi perfecţi”. Ei fac munca pe care germanii nu ar accepta să o facă vreodată, acuză Milena, care spune că are două diplome universtare în Bulgaria, dar că ”în ţara mea nu am nicio şansă să muncesc în specialitatea pe care am studiat-o”. Bernhard consideră că acesta este motivul exploatării persoanelor educate din România şi Bulgaria.
”Viaţa din Germania este lăudată în presă: «O, vino în Germania şi câştigă bani buni!”, declară ea. Echipa sa de filmare a fost oprită de maşini de poliţie care au încercat să obstrucţioneze filmarea. ”Există o legătură între miliardarul Tönnies şi poliţia locală”, acuză ea. Imediat după difuzarea documentarului, avocaţi ai lui Tönnies au trimis o scrisoare de ameninţare, însă acest lucru nu a oprit echipa.