Trei noi creșe vor fi construite în municipiul Botoșani, potrivit primarului Cosmin Andrei. Edilul a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă că a fost semnat deja contractul pentru construirea creşei din cartierul ANL Cişmea, în valoare de 4.147.000 de lei. Contractul este pe fonduri europene, iar câștigătorul contractului a fost D&D Construct din Botoșani. Perioada de execuție este de 12 luni.
De asemenea, urmează să fie construite încă două creşe, una în noul cartier de pe Şoseaua Iaşului şi alta în zona Pod de Piatră.
„Mai avem două obiective pe care le-am transmis Ministerului Dezvoltării, deci vom avea trei creșe noi în municipiul Botoșani, pentru unul avem contract de lucrări, pentru celelalte două documentația depusă la Ministerul Dezvoltării, una în zona Lukoil de pe Calea Națională, pe terenul pe care l-am primit de la Ministerul Apărării Naționale, acolo unde vom avea 110 copii”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Cea de-a doua este o creșă pentru 40 de copii, în zona Pod de Piatră, cu patru dormitoare, cabinet medical, dar și locuri de parcare.
„Sunt în continuare cereri pe care le primim la creșa funcțională astăzi în municipiul Botoșani care nu pot fi onorate și ca un sprijin și o atenție pentru comunitate și pentru ceea ce înseamnă învățământ antepreșcolar depunem toate diligențele mai ales că avem această posibilitate să finanțăm creșele cu fonduri care nu provin din bugetul local decât pentru partea de cofinanțare”, a spus edilul.