Educația botoșăneană are parte de una dintre cele mai inovatoare investiții, grație implementării proiectului transfrontalier România – Republica Moldova, finanțat cu fonduri de la Uniunea Europeană, ce a debutat în luna martie a acestui an.
Este vorba despre proiectul ”Innovative teaching and learning through developing of digital competences and implementation of STEM educational program” realizat de Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani și Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Bălți, Republica Moldova. Al treilea partener al proiectului este Asociația de părinți ”C.N.M.E. Botoșani– Copiii noștri minți educate”.
Prin acest proiect cele două unități de învățământ vor beneficia de laboratoare de înaltă performanță, care crează facilități spre un învățământ de calitate racordat la cele mai noi tehnologii. Colegiul Mihai Eminescu din Botoșani a pus deja bazele primului laborator de informatică dotat cu echipamente IT ultramoderne și mobilier adecvat, în timp ce liceul cu același nume de la Bălți, Republica Moldova a organizat primul laborator de chimie performant.
Au trecut deja nouă luni de la demararea activităților din proiectul amintit, timp în care au fost achiziționate table interactive, softuri educaționale, video proiectoare moderne, table albe, calculatoare atât pentru elevii botoșăneni, cât și pentru cei moldoveni. Asociația de părinți CNME – Copiii noștri minți educate a creat platforma web cnme.ro care contribuie la o bună informare a activităților din proiect. Datorită acestui proiect Colegiul Mihai Eminescu devine singura unitate de învățământ din Botoșani în care toate sălile de clasă dispun de acces la o tehnologie avansată.
Vor fi susținute în cadrul proiectului si o serie de lecții demonstrative și seminarii pentru folosirea mijloacelor media moderne, cursuri de formare pentru cadrele didactice pentru a utiliza tehnologia de vârf cu care au fost dotate cele două școli. Schimbul de experiență dintre cele două școli partenere va continua prin crearea unor ateliere și sesiuni de lucru pentru prezentarea bunelor practici de ambele părți.
Liceul teoretic Mihai Eminescu de la Bălți este beneficiar și partener strategic în proiect și a achiziționat echipamente si dotari pentru un laborator de chimie, precum si 23 de note bookuri, 20 de table interactive, 5 calculatoare, aparatură de ultimă generație necesare dezvoltării educației viitorului.
Colegiul Mihai Eminescu din Botoșani – lider de proiect a achiziționat 52 de table interactive Smart, video proiectoare moderne, table albe, mobilier școlar, softuri educaționale performante etc.
Proiectul EDULAB a demarat în 15 martie 2021 și implică 1000 de elevi, 500 de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani și 500 de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Bălți, atât din ciclul gimnazial, cât și din cel liceal, în vederea dezvoltării abilităților digitale și antreprenoriale, astfel încât deprinderile lor să se potrivească mai mult cu piața muncii.
Colaborarea dintre cele două unități de învățământ continuă prin implementarea acestui proiect european comun, dupa ce au realizat un prim schimb de bune practici în domeniul centrului de excelență. Elevii olimpici din cele două țări au participat la ore de matematică, informatică, științe, pentru ca, ulterior, legătura să se dezvolte prin participări la activități cultural-artistice precum Vis de crăciun – Botoșani, 2016, Zilele Mihai Eminescu– Bălți, 2017, Botoșani-2018), Festivalul Datinilor și Colindelor strămoșești – Bălți, 2019.
Proiectul are o valoare totală de 417, 821 euro, 42% revenind școlii botoșănene, 35,49% școlii din Bălți și 12,35 % asociației “Copiii noștri- minți educate”, cu un ridicat progres in implementare, conform graficului de activitati programate, informează printr-un comunicat Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani..
E super ok. Doar că în imagini apare și fetița
doamnei Federovici. Asta nu este ok.