Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani anunță noi cazuri de îmbolnăviri cu virusul COVID-19, în județul Botoșani. Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore au fost șase persoane infectate cu acest virus. Dintre acestea, trei în municipiul Botoșani și câte un caz la Albești, Ștefănești, Manoleasa.
Rata de infectare este în scădere în județul Botoșani și a ajuns la 0,28 la mia de locuitori. În municipiul Botoșani, incidența este de 0,32, iar la Dorohoi de 0,50.
Peste 4.000 de botoșăneni se află în carantină
În acest moment, pe raza județului Botoșani sunt carantinați un număr de peste 4.000 de botoșăneni, care în următoarele 2 zile vor fi verificați de către forțele de ordine, dacă respectă carantinarea la domiciliu.
”Pentru că în următoare perioadă sunt așteptați să sosească în țară mai mulți români, acțiunile de verificare a respectării măsurii de carantină la domiciliu vor continua și în perioada sărbătorilor de iarnă. Facem un apel la toți cetățenii să respecte măsurile de prevenție, să fie prudenți și să acționeze responsabil”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.