Mai multe școli din județul Botoșani au directori cu acte în regulă, după ce au fost admiși la concursul organizat de Inspectoratul Școlar Județean. La concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani s-au înscris 202 candidați. Cea mai mare medie a fost obținută de Luca Otilia Stela, respectiv 9,80, care a candidat pentru director la Școala ”Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi.
La proba scrisă a concursului au fost prezenți 191 de candidați, din care 145 au obținut note mai mari de 7, a declarat Ada Macovei, inspector general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean.
”Promovabilitatea a fost de 77% la nivel județean, comparativ cu media națională care a fost de 65,8%, ceea ce a situat județul nostru pe locul IV la nivel național și demonstrează o bună pregătire teoretică și reale competențe de management educațional ale candidaților”, a precizat Irina Telișcă.
S-au obținut: 10 note mai mari de 9, 50 de note între 8.00-8.99, 85 de note între 7,00-7.99, 35 de note între 6.00-6.99, 9 note între 5.00-5.99 și două note sub 5.
Și-au exprimat opțiunile pentru funcția dorită și pentru unitatea de învățământ preferată un număr de 143 de candidați dintre cei 145 care au promovat proba scrisă.
Cea mai mare concurență a fost la Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani și Școala Gimnazială „Al.I. Cuza” Dorohoi unde au fost câte trei-patru candidați pentru funcțiile de director și director adjunct. Au fost 20 de unități de învățământ pentru care nu s-a înregistrat nicio opțiune, 12 din mediul rural și 8 din mediul urban.
Candidați singuri pe loc au fost 71 (30 în mediul urban și 41 din mediul rural), câte doi candidați pentru aceeași funcție au fost în 28 de unități de învățământ (16 în mediul rural și 12 în mediul urban).
În perioada 15 noiembrie – 03 decembrie s-a susținut proba de interviu. Primii candidați care au susținut interviul au fost cei care nu au avut contracandidați. Important de menționat este faptul că unii dintre candidații care și-au depus opțiuni pentru mai multe școli nu s-au prezentat la proba de interviu pentru toate unitățile/funcțiile, ci doar acolo unde au considerat că au șanse maxime.
Potrivit reprezentantului IȘJ, în perioada următoare (20-22 decembrie) vor fi emise deciziile de numire în funcție, începând cu data de 17 ianuarie 2022, dată la care începe al doilea semestru al anului școlar curent.
”Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani felicită participanții la concurs pentru că au demonstrat reale competențe manageriale, atât în practică, prin exercitarea atribuțiilor corespunzătoare funcției de director/director adjunct în ultimii ani, cât și cunoștințe teoretice temeinice care vor asigura un management mai performant al unităților de învățământ din județul nostru. Deviza noastră, “Școli sigure, școli curate, școli performanțe”devine astfel mai tangibilă, concretă și realizabilă. Mai mult, ne dorim ca fiecare director să își asume rolul complet de lider al școlii pe care o reprezintă și să se implice total în realizarea obiectivelor școlii, astfel încât elevii să participe cu drag la activitățile școlare și extrașcolare, iar părinții să simtă schimbarea în bine și să colaboreze mai strâns cu școala pentru binele copiilor”, a declarat Ada Macovei.
Vezi aici lista nominală a directorilor, pe unități de învățământ!