Un tânăr a murit iar altul a ajuns la spital în stare gravă, în urma unui accident petrecut pe raza localității Vlăsinești din judeţul Botoşani. Autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod. La volan era un tânăr în vârstă de 23 de ani, care a lăsat în urma lui o familie indoliată şi o feţită de doar câţiva anişori. S-a urcat în maşină şi a plecat la magazin să-i facă hatârul fetiţei sale de 3 ani, dar nu s-a mai întors, scrie Observatornews.ro.
Claudia-prietena: „După o oră după ce a plecat de acasă după suc la fetiţă am primit un telefon să mă duc în comuna Vlăsineşti că a avut un accident”.
Acolo a aflat că Bogdan, bărbatul care urma să-i devină soţ a murit.
Claudia-prietena: O durere foarte mare pentru că îl ştiu de o viaţă, de când eram la grădiniţă. Nu am avut nimic mai scump decât pe el şi copilul.
Înmormântare în loc de nuntă
Vecini: – Era băiat cuminte, nu ştiu cum s-a întâmplat accidentul.
– Băiatul era foarte cumsecade, era liniştit, nu făcea scandal…
Bărbatul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un cap de pod. Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Martorii spun că tânărul ar fi testat o maşină scoasă la vânzare.
Tânăr: Am sunat la poliţie, am vorbit cu inspectoratul. Am încercat să descarcerez persoanele, nu am reuşit. Am aşteptat să vină echipajele de descarcerare maşina care a fost implicată în accident era de vânzare, să înţeleg. Da, da, era de vânzare. Şi cine voia să o cumpere? Fratele decedatului, vitreg. Nu ştiu ce a fost în capul lor. Chiar nu pot să-mi imaginez.
Tânăra mamă se pregăteşte acum să-l înmormânteze pe cel care urma să-i fie alături toată viaţă. Poliţiştii urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accident.