Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au ajuns la Botoșani pentru a efectua un studiu privind impactul pandemiei de Covid-19 asupra spitalizării copiilor și femeilor însărcinate.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, a declarat că rezultatele studiului vor ajuta la eficientizarea activității Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, la îmbunătățirea asistenței sanitare pe care unitățile medicale din județ le oferă botoșănenilor.
”De asemenea, în urma discuțiilor pe care le-am purtat cu reprezentanții delegației OMS – doamna Cassandra Butu, șef interimar al Biroului pentru România al OMS, doamna Sophie Jullien, consultant OMS, și doamna Monica Brînzac, consultant OMS și membru al Departamentului de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – și cei ai echipei de conducere ai Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” – managerul Doina Caba, directorul medical Laurian Radu și directorul de îngrijiri Coca Crâșmaru – s-au identificat noi oportunități de colaborare pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate oferite botoșănenilor. Vom aprofunda colaborarea cu domniile lor și ne vom continua programul ambițios de investiții la care lucrăm în prezent. Vrem să recuperăm decalajele față de alte județe ale țării și punem oamenii pe primul loc”, a declarat Doina Federovici.
Dacă vor face studiul pe preşedintele CJ, pe prefect şi pe managerul spitalului – ştiu deja rezultatul: totul e ok! Doar oamenii de pe aici sunt mai încăpăţânaţi, mai înapoiaţi şi inculţi – că nu s-au vaccinat încă. Dacă nu stau de vorbă între patru ochi cu pacienţii, cu oamenii de pe stradă, dacă nu stau de vorbă cu sinceritate de la om la om, nu vor afla nimic din adevăr! Vor pleca încântaţi de frumuseţile patriei noastre… şi de minunaţii ei oameni…