Descoperire înfiorătoare, luni dimineață, în fața unui bloc din zona stadionului, pe strada Calea Națională, în municipiul Botoșani. Un bărbat de 66 de ani, din comuna Răchiți, a fost găsit mort în fața unei scări de bloc. Câțiva locatari au dat de trupul neînsuflețit și au cerut ajutor.
La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru botoșăneanul de 66 de ani. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.
„Deocamdata nu sunt supiciuni cu privire la deces, urmează să fie dispusă efectuarea autopsiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.