O femeie a fost găsită moartă, duminică, în apartamentul său din municipiul Dorohoi. Botoșăneanca, în vârstă de 81 de ani, era căzută în locuință, după ce vecinii acesteia au alertat autoritățile prin apel la 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri de la detașamentul de pompieri pe strada Gheorghe Doja. Când au intrat în apartamentul situat la etajul I al imobilului, pompierii au găsit-o pe bătrână căzută în dormitor. Echipajele de ambulanțe ajunse la fața locului nu au putut face nimic pentru salvarea femeii, declarând în scurt timp decesul acesteia.
Poliția din Botoșani a deschis o anchetă în acest caz, însă nu există suspiciuni privind săvârșirea vreunei infracțiuni în acest caz. Procedura prevede declanșarea anchetei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
FOTO & VIDEO Incendiu de proporții la Botoșani! Trei mașini distruse de flăcări într-o parcare