Un autoturism a ars ca o torță, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe drumul comunal dintre Hilișeu-Cloșca și Pomârla. Conducătorul auto a povestit că în timp ce conducea a observat că iese fum de sub capotă. Acesta a coborât imediat și a cerut ajutor, nu înainte de a încerca să stingă singur incendiul, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, Dorina Lupu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că autoturismul era ars în totalitate. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce combustibilul, care a curs pe motorul încins, s-a aprins.
„Pentru a preveni astfel de cazuri, vă recomandăm să verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți și să remediați defecțiunile”, susține Lupu.