Spitalul Județean ”Mavromati” a scos la concurs un post de preot. Postul de preot, gradul II superior, este pe perioadă nedeterminată. Se cere o vechime de minim patru ani în specialitate de la examenul de definitivare.
Dosarele de concurs se depun la sediul Spitalului Județean până la data de 23 decembrie. Concursul va consta într-o probă scrisă, probă practică și interviu. Sunt declarați admiși candidații care au promovat cele trei probe și au obținut cel puțin nota 7 la fiecare probă.