Dizabilitatea nu este o barieră! E puntea care ne leagă, poate, maimult, unii de ceilalți. Este crezul femeilor social-democrate din Botoșani care astăzi au sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități împreună cu membrii Asociației “Ridică-te și umblă!”.
Afectați mai mult decât oricine de această criză sanitară, cei 14 botoșăneni cu handicap locomotor, utilizatori de scaune rulante, au fost invitați la petrecerea organizată special pentru ei, cu Karaoke, tort, distracție și surprize ce au venit din partea altor tineri care au dăruit câteva ore din viața lor pentru a împărți bucurie.
Este vorba despre membrii Ansamblului „Cununa Bălușeni”, coordonați de primarul Claudiu Doroftei ,dar și de 4 tineri cu deficiențe de vedere, care au oferit daruri muzicale persoanelor cu deficiențe locomotorii.
“Este un gest impresionant, care ne întărește convingerea că dizabilitatea ne ajută să învățăm unii de la alții, să ne încurajăm, să depășim limitele. Să ridicăm barierele, pentru că suntem egali, cu povești de viață diferite, dar nu diferiți.” spun femeile social-democrate.
Scaunele rulante nu au împiedicat bucuria de a sărbători, de a socializa, de a trăi momente frumoase pe care și le vor aminti cu drag.
Iar pentru zilele mai friguroase, femeile social-democrate au dăruit botoșănenilor în scaune rulante pături moi, căciuli și fulare călduroase, și căni personalizate în spiritul Crăciunului care se apropie.