Pericol de explozie, vineri seară, în județul Botoșani după ce o mașină a agățat o conductă de gaze. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) Botoșani, Dorina Lupu, pompierii dorohoieni au fost solicitați să intervină într-o altă situație de urgență, la puțin timp după ce au încheiat misiunea de la Dealu Mare.
Locuitorii de pe strada Primaverii din municipiul Dorohoi au avut nevoie, de această dată, de ajutorul lor. I-au chemat să asigure măsurile PSI deoarece în zonă se simțea un miros puternic de gaz, după ce o conductă de gaze naturale a fost ruptă. O autoutilitară a agățat conducta, care trece deasupra străzii.
„La locul evenimentului, pompierii au ajuns cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, izolând zona. Circulația pe stradă a fost oprită până când alimentarea cu gaze naturale a fost sistată în zonă. O echipă de muncitori a furnizorului de gaze intervine pentru remedierea avariei”, precizează Lupu.
Polițiștii au început o anchetă la fața locului.