Se toarnă asfalt pe strada Doboșari din municipiul Botoșani, pe ambele sensuri de mers. La această dată, pe tronsonul menționat se amenajează stratul de uzură, informează Primăria Botoșani.
Pentru ca lucrările să nu fie afectate, traficul a fost direcționat pe o singură bandă iar polițiștii locali dirijează traficul greu pe alte artere de circulație.
”O lucrare necesară pentru oraș se apropie de final și care care va rezolva definitiv problemele din zonă, generate de numeroasele avarii la rețeaua de apă. Cu sprijinul și prin colaborarea cu Consiliul Județean Botoșani și Nova Apaserv, am reușit să ducem la îndeplinire și acest obiectiv. În lucru mai sunt trotuarele care, potrivit celor susținute de constructori, vor fi finalizate în cursul săptămânii viitoare”, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.