Sindicaliștii din Poliție au stat, vineri, față în față cu autoritățile județene în cadrul comisiei de dialog social și au prezentat problemele cu care se confruntă angajații din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, polițiștii de penitenciare și polițiștii de frontieră.
Președintele Sindicatului „Diamantul”- filiala Botoșani, Ștefan Bogdan Tudosă, a amintit de salariile mici de care beneficiază polițiștii, din unii dau jumătate pe chirie, norma de hrană neactualizată în funcție de rata inflației, dar și discriminarea salarială pentru unii oameni ai legii.
„Ce cerem noi? Aplicarea legii salarizării, respecti a treia tranșă, începând cu 1 ianuarie 2022, iar în cursul anului, până la sârșitul anului 2022 să fie acordată și cea de-a patra tranșă. Vreau să vă zic că polițiștii nu mai au răbdare, s-au săturat, pentru că avem un salariu mic, care se raportează la nivelul de 2009, și ca să vă zic foarte clar și foarte simplu: chiria unui polițist este jumătate din salariu. [….] Salariul unui polițist, real, este de 1200 de lei. […] Unui polițist, deși iese în stradă, își riscă viața, nu i se acordă un risc de pericol deosebit, adică fie că lucrează în stradă, fie că lucrează la birou este salarizat la fel, nu se face o diferențiere pe baza acestui spor”, a precizat Bogdan Tudosă.
Un polițist primește de la Minister 500 de lei pentru plata chiriei, în condițiile în care prețul de închiriere este în jur de 200 de euro.