Folosirea articolelor pirotehnice sunt interzise într-un anumit interval orar. Polițiștii anunță controale la Botoșani

Din motive de ordine, securitate, siguranță publică și pentru protecția mediului se interzice deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă(T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, informeaza printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean. Potrivit sursei citate, polițiștii botoșăneni vor verifica, în perioada următoare, respectarea prevederilor legale, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza întregului județ.

Astfel, articolele pirotehnice de divertisment din categoria 1 și P1 pot fi puse la dispoziția publicului cu vârsta peste 16 ani. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

N.B. În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de divertisment foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: steluțe; lumânari scânteietoare; jerbe cu scântei; minifacle; minisori; inele de foc; sateliți). 

Se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele condiții:

  1. Între orele 24.00 – 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
  2. La o distanța mai mica de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
  3. La o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
  4. La o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. Pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 este permisă numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean sau după caz, al municipiului București și avizul inspectoratului județean de poliție, respective al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, pe a cărui rază se execute jocurile respective.

”Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an. Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an”, se arată în informarea IPJ.

În conformitate cu atribuțiile și competențele stabilite prin legea de organizare și funcționare, cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explosive, republicată cât și cu H.G. 1102/2010 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale articolelor pirotehnice și a condițiilor pentru introducerea lor pe piată, Poliția Română este instituția responsabilă pentru prevenirea, constatarea și combaterea neregulilor în domeniul operațiunilor cu articole pirotehnice, exercitând, la nivel national, controlul referitor la regimul tuturor operațiunilor cu materii explozive.

S-a identificat apariția pe piață a unor articole pirotehnice de tip petardă, din categoria P1, denumite generic “petarde” destinate a fi utilizate pentru a îndepărta animalele agresive, sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri sau vânători.

Facem precizarea că articolele pirotehnice din categoria P1, se pot utiliza doar în scopurile menționate de producătorul acestora, utilizarea necorespunzătoare fiind sancționată conform prevederilor art.25 și art.26 din Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convețuire social, a ordinii și liniștii publice, cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei. 

Conform normelor legislative articolele pirotehnice se clasifică după cum urmează:

  1. Articole pirotehnice de divertisment, care la rândul lor, se subclasifică în următoarele categorii:
    1. Categoria F1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil și care sunt destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinația de locuință;
    2. Categoria F2 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut și un nivel de zgomot scăzut, sunt destinate utilizării în exterior, în spații restrânse și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
    3. Categoria F3 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă risc mediu destinate utilizării în exterior în spații deschise, vaste, al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
    4. Categoria F4 – articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub numele de “ articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane.

 

  1. Articole pirotehnice de scenă, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:
  2. Categoria T1 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care prezintă un risc scăzut și care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;
  3. Categoria T2 – articole pirotehnice pentru utilizarea pe scenă, care sunt destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni;

 

  1. Alte articole pirotehnice, care, la rândul lor, se clasifică în următoarele categorii:
  2. Categoria P1 – articole pirotehnice, altele decât articole pirotehnice de divertisment și articole de scenă, care prezintă un risc scăzut;
  3. Categoria P2 – articole pirotehnice, altele decât articolele pirotehnice de divertisment și articole pirotehnice de scenă, care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni.

Articolele pirotehnice, trebuie să aibă inscripționate în limba română denumirea, clasa/categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declarație de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în prezenta lege, mai precizează sursa citată.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *