Un bărbat și-a cumpărat cu 400 de euro, prin intermediul Facebook, acte false. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 02 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care au fost descoperite, o carte de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor române, ambele documente având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei în cauză.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, oamenii legii au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.
„Cetăţeanul a declarat că a procurat documentele în luna aprilie, când se afla pe teritoriul Franţei, pentru suma de 400 de euro, prin intermediul reţelelor de socializare de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, precizează sursa citată.