Medicul Valentina Morcov, șefa Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean Botoșani, a fost decorat de președintele României Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Naționale a României. Totodată, de aceeași decorație are parte și medicul Claudia Malancea, șef al ATI la Spitalul Județean ”Mavromati”. Nominalizările celor doi medici pentru această distincție au fost făcute de medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani. În total, președinte României a decorat 28 de medici din România.
În decretul semnat de președintele Klaus Iohannis se precizează că aceste distincții au fost acordate „în semn de apreciere pentru profesionalismul, dăruirea, curajul și solidaritatea manifestate în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de Covid – 19”.
Preşedintele Klaus Iohannis va decora miercuri, la Palatul Cotroceni, cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, cu prilejul Zilei Naţionale a României, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Ceremonia de decorare va avea loc de la ora 13:00.
A nu se înțelege greșit,președintele va decora medici din toate județele țării,deci pe toți șefii de secție.Sa nu creadă cineva ca la Botosani da medicina pe afara din unii.
Romania are 41 judete .Au fost decorati 28 medici,2 din judetul Botosani