Primele 150.000 de teste rapide non-invazive, de salivă, pentru depistarea COVID-19 destinate elevilor botoșăneni au fost primite, sâmbătă dimineață, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani și distribuite tuturor liceelor, școlilor și grădinițelor din județ, a anunțat inspectorul general al Inspectoratului Școlar, Ada Macovei.
Șefa de la învățământ susține că distribuirea efectivă a kit-urilor către elevi se va realiza joia și vinerea următoare, după pregătirea plicurilor cu câte două teste și a accesoriilor aferente testării în familie.
Astfel, elevii se vor testa în premieră în săptămâna 6- 10 decembrie, urmând să transmită rezultatele testării către unitățile de învățământ.
„La nivelul școlii, prin hotărârea Consiliului de administrație, se stabilește modul de administrare. Majoritatea școlilor a hotărât deja ca testarea să se realizeze acasă, în familie”, a precizat Macovei.
Pentru testarea propriu-zisă:
- Se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și folosiți-l cât de curând posibil.
- Se așază dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată.
- Se scoate un tub de extracție și o sticluță de soluție. Scoateți capacul și adăugați soluția în tubul de extracție.
- Se scuipă saliva în recipientul pentru colectare a salivei.
- Se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extracție.
- Se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca și deșeu medical.
- Se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția.
- Se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta)
- Se citește rezultatul după 10-15 minute.
Se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare:
- Pozitiv: Apar două linii. O linie colorată apare în zona martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare.
- Negativ: O linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T).
- Neconcludent: Linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultatelor nule. Revizuiți procedura și repetați testul utilizând o nouă casetă de testare.