Un tânăr de 24 de ani din Zalău și-a forțat norocul la examenul de conducere și în loc de permis s-a ales cu dosar penal. Candidatul s-a urcat la volan, chiar lângă polițist, după ce a consumat substanțe interzise.
După ce a început traseul prin oraș, cel care aspira la permisul de conducere a fost oprit în trafic de un echipaj pentru un control de rutină. Agenții au precizat că l-au oprit doar în scop demonstrativ pentru a-i arăta viitorului șofer cum trebuie să procedeze în altfel de cazuri.
Astfel, pe lângă întrebările standard tânărul a fost testat și pentru droguri. Polițiștii au rămas uimiți când au văzut rezultatele – aparatul a arătat că acesta consumase trei tipuri diferite de substanțe interzise.
În acel moment s-a încheiat și examenul de conducere, iar candidatul fost dus la spital pentru prelevarea de brobe biologice. În acest caz tânărul s-a ales cu dosar penal și – în mod evident – nu a obținut permisul de conducere.
Sursa: StirileProtv.ro