Poliția impune restricții de circulație cu ocazia evenimentelor organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României, pe o stradă din municipiul Botoşani, anunță printr-un comunicat transmis de Instituția Prefectului.
Astfel, pe 1 Decembrie, în intervalul orar 9.00-11.00 circulaţia va fi închisă pe strada Victoriei, de la magazinul Botoșani până la strada Poştei, intersecția de la Biserica Sfântul Gheorghe. Polițiștii vor coordona traficul rutier și pe străzile adiacente.
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor avea loc în Piața 1 Decembrie 1918 din Centrul Vechi al municipiului Botoșani, într-un cadru restrâns.