În Săveni, judeţul Botoşani, autorităţile locale construiesc zeci de apartamente pentru familiile nevoiaşe şi cu mulţi copii şi oferă gratuit locuri de casă tinerilor. În plus, toţi şcolarii săraci primesc rechizite şi hrană gratuite. Totul, pentru revitalizarea localităţii, scrie Adevarul.
Fost târg medieval şi mic centru industrial pentru prelucrarea laptelui în perioada comunistă, Săveni, din judeţul Botoşani, a ajuns în anii 90 una dintre cele mai sărace oraşe mici din România. Localnicii trăiau doar sub auspiciile sărăciei şi lipsei de perspectivă, iar oraşul devenise o localitate în pragul depopulării.
În ultimul deceniu, autorităţile au început să facă eforturi consistente pentru a reface oraşul, mai ales din punct de vedere social. Având în vedere sărăcia cu care se luptă mulţi localnici, Primăria Săveni a iniţiat un concept social integrat, unic în România: locuinţe gratuite pentru săraci, educaţie de calitate copiilor şi atragereaunor meseriaşi şi specialişti pentru dezvoltarea oraşului.
„Noi vrem, pe baza acestui concept, să declarăm Săveniul oraş social. Dar în acelaşi timp şi cultural şi sportiv, având în vedere investiţiile derulate în această direcţie”, spune Relu Târzioru, primarul din Săveni.
În Săveni, locuiesc destule familii sărace cu mulţi copii, majoritatea, fără locuinţe proprii. Edilii spun că unul dintre primele obiective a fost să ofere acestor familii o locuinţă. În acest moment, la Săveni, sunt în construcţie 71 de apartamente şi case sociale. Dintre acestea, un bloc cu 24 de apartamente, modern, în valoare de aproximativ un milion de euro, construit cu fonduri ANL, şi un alt bloc social, cu 12 locuinţe, ridicat cu fonduri europene. Acestora li se adaugă un ansamblu cu case, tot cu destinaţie socială. Potrivit edililor, apartamentele din blocul făcut din fonduri europene vor fi şi mobilate.
„Vor fi mobiliate şi echipate cu toate dotările de care au nevoie într-o locuinţă modernă”, spune Relu Târzioru. Tot în cadrul acestui concept, Primăria urmează să construiască case cu etaj pentru familiile cu mulţi copii, în aşa fel încât fiecare membru al familiei să se bucure de un spaţiu adecvat. Finanţarea va fi asigurată prin fonduri europene. Pe lângă toate aceste construcţii de locuinţe sociale, autorităţile locale oferă deja locuri gratuite de casă tinerilor care vor să-şi construiască o locuinţă în Săveni.
Este vorba despre o suprafaţă de două hectare de teren, împărţite în loturi de 500 de metri pătraţi. Fiecare lot are asigurate toate utilităţile dar şi calea de acces. Scopul principal este ca toate familiile să aibă o locuinţă sigură. Pe lângă cazurile sociale şi tineri, din bugetul local Primăria se pregăteşte să ridice şi un bloc cu 12 locuinţe pentru profesori şi medici. Majoritatea lucrărilor vor fi terminate, cel mai probabil, la jumătatea anului 2022.
Mâncare şi rechizite pentru copiii nevoiaşi
În afară de locuinţe, Primăria Săveni accesează un proiect, din sponsorizări, prin care copiii din familiile nevoiaşe, pe baza anchetelor sociale vor beneficia de masă gratuită zilnic, de rechizite şi haine.
„Din sponsorizări, celor mai nevoiaşi vrem să le asigurăm hrana zilnică şi, de asemenea, rechizite şcolare, hăinuţe. Singura condiţie este să frecventeze şcoala şi să participe la activităţi culturale şi sportive”, adaugă edilul. În plus, liceul din localitate a fost reabilitat la standarde europene cu 3.6 milioane de euro, la fel şi toate şcolile.