Liceul Tehnologic ”Elie Radu” din municipiul Botoșani nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi organizată ca și unitate cu personalitate juridică, din cauza scăderii populației școlare din ultimii ani. Dacă în trecut unitatea de învățământ avea peste 1000 de elevi, în prezent funcționează cu 293 de elevi, din care jumătate sunt la fără frecvență.
Din acest motiv, liceul rămâne fără conducere și va deveni structură a Liceului ”Dimitrie Negreanu” din Botoșani, din anul școlar viitor.
”Liceul Elie Radu va fi o structură a Liceului Dimitrie Negreanu. Din cei 293 elevi, peste 100 sunt la fără frecvență care vin trei săptămâni dintr-un semestru la școală. Practic, liceul rămâne cu 100 și ceva de copii ai lui, iar legea spune că trebuie să aibă minim 300 ca să funcționeze cu personalitate juridică”, a declarat Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Tot începând cu anul școlar 2022-2023, Creșa municipală va fi arondată unei unități de învățământ preuniversitar din municipiul Botoșani.