FOTO Bărbat prins la Botoșani cu țigări de contrabandă în mașină. Cum a încercat să le ascundă

Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Botoșani efectuează cercetări în privința unui bărbat, cetățean român, care a fost prins transportând 420 pachete de ţigări de contrabandă.

Duminică, 21 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani au oprit pentru control, pe comunicaţia Rădăuți Prut – Darabani, pe raza localităţii Horodiștea, un autoturism marca Volkwagen Passat, condus de un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani.

„La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, pe bancheta din spate a autoturismului, ascunse în două pungi de culoare neagră, 8.400 ţigarete  (420 pachete de ţigări) de diferite mărci, cu timbru de acciză R.Moldova.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat țigările de pe raza județului Botoșani, pentru consumul propriu. Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 5.292, lei a fost confiscată”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *