În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi și polițiști locali, au desfășurat acțiuni de verificare a măsurilor impuse în contextul stării de alertă, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
Potrivit sursei citate, în cadrul activităților au fost verificate zilnic, în medie 1.900 de persoane aflate în carantina sau în izolare la domiciliu. De asemenea, au fost verificate aproximativ 600 de obiective și 164 de mijloace de transport persoane.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii botoșăneni au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei.
”Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2, să poarte mască de protecție, să respecte distanțarea fizică, să respecte măsurile impuse cu privire la carantină/izolare și interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație!”, mai precizeaza sursa citată.