Un individ din județul Suceava a fost reținut de polițiști după ce și-a violat propria fiică, o copilă de șase ani, pe care a amenințat-o cu moartea. La data de 19.11.2021, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată.
Potrivit anhetatorilor, în perioada septembrie – octombrie 2021, „în timp ce se afla în interiorul locuinței comune din mediul rural, profitând de autoritatea avută asupra victimei (dată de faptul că agresorul este tatăl acesteia) şi de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, prin prisma vârstei fragede – 6 ani şi 10 luni, a dezbrăcat-o pe fiica sa şi a săvârşit în mod repetat şi în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, acte de natură sexuală cu aceasta care au fost urmate de ameninţari cu acte de violenţă şi cu moartea, în situaţia în care minora va spune altor persoane despre cele întâmplate”.
Totodată, în perioada septembrie – octombrie 2021, în contexe diferite de actele de agresiune sexuală, în mod repetat a intreținut cu fiica sa minoră acte sexuale orale, care au fost urmate de ameninţari cu acte de violenţă şi cu moartea, în situaţia în care minora va spune altor persoane despre cele întâmplate.
„La data de 19.11.2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie””, spun procurorii.