Botoșaniul, printre puținele județe din țară în care se mai formează tractoriști. Fermierii ar da și salarii de 10.000 de lei

Foto: wall-street.ro

Deși sistemul educațional cuprinde 58 de licee de profil agricol, fermierii români să plâng că nu găsesc tractoriști, cu toate că le oferă salarii „în mână” între 3.000 și 14.000 de lei. Cei cu experiență preferă să plece în străinătate, deși au salarii nete lunare și de 10.000 de lei. Forța de muncă specializată în agricultura este tot mai greu de găsit în România, se plâng marii agricultori și președinții asociațiilor de profil. Poate cel mai surprinzător exemplu oferit de aceștia este lipsa tractoriștilor.

Astfel, fermierii se plâng că, deși au utilaje care costă sute de mii de euro, nu are cine să le manevreze. Nu se mai găsesc tractoriști.

„Noi le facem și ucenicia uneori. După această perioadă foarte mulți pleacă. Deseori, oamenii aleg să plece în străinătate”, spun fermierul ieșean Cristian Stoica.

Din cauza lipsei tractoriștilor, mulți fermieri învață să conducă singuri combinele sau apelează la fii, nepoți și alte rude.

„Eu am o fermă destul de micuță, dar mi-am luat un utilaj modern care a costat destul de mult. Pur și simplu nu am găsit apoi pe nimeni să-l conducă. Așa că am învățat eu pentru că altfel pierdeam cel puțin un an fără să folosesc utilajul. Asta e situația din agricultura noastră”, spune și Sorin Zabcea, un agricultor din estul țării.

Cel puțin între 300-400 de tractoriști lipsesc fermelor românești, conform estimărilor trimise de asociațiile agricole într-un memoriu către Ministerul Agriculturii.

Motivele lipsei de tractoriști

Trei sunt cauzele pentru care fermele românești nu mai au tractoriști:

  • cei bătrâni nu știu să manevreze noile combine computerizate;
  • cei mai tineri și mai pricepuți să conducă o combină modernă aleg în final alte meserii pentru că agricultura este sezonieră;
  • liceele agricole nu scot tineri pregătiți să practice această meserie.

În România sunt înregistrate 58 de licee cu profil agricol. Cele mai multe, câte trei, sunt în județele Botoșani, Buzău, Iași și Teleorman. Foarte puțini elevi ai liceelor agricole își doresc un viitor in domeniu. Cei mai mulți vor doar sa aibă 12 clase, indiferent de profil.

„Pregătirea tehnologică a acestora, în special pentru clasele de operatori pe utilajele agricole este rămasă în urmă cu un deceniu cel puțin față de ceea ce se întâmplă în fermă. Normal, că nici 5% din absolvenți nu își găsesc locuri de muncă după terminarea liceului”, explică Emil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice.

Cât câștigă un tractorist

Din datele culese de la fermieri și asociații agricole, reiese că salariul net oferit unui tractorist este între 3.000 de lei și 14.000 de lei. Un venit minim de 3.000-4.000 de lei este asigurat în fermele din sudul țării, în partea de est și nord-est, salariile cresc și până spre 6.000-7.000. Recordul este deținut de Ardeal, aici un tractorist câștigă și peste 10.000 de lei.

„Avem utilaje care unele sunt peste 300.000- 400.0000 de euro și când încercăm să cautăm oameni calificați ne lovim de o problemă. Asta pentru că ne trebuie oameni care să aibă măcar un minim de cunoștințe”, ne spune fermierul Ioan Mihai Dinu.

Dimitrie Muscă, administratorul fermelor Combinatului Agroindustrial Curtici din Arad, se laudă că plătește și salarii de 14.000 de lei pentru tractoriști. Cei care manevrează combine performante sau alte utilaje agricole moderne se pot mândri cu salarii de peste 10.000 de lei pe lună.

În schimb, pentru cei care lucrează pe utilaje mai vechi, salariul mediu este undeva la 4.000 de lei. „Cel mai mic salariu este de 4.000 de lei, pentru angajații care lucrează pe utilaje mai puțin costisitoare. Sunt câțiva angajați care într-adevăr ajung la 12.000 – 14.000 de lei”, povestește Dimitrie Musca.

„Salariul mare e doar sezonier”

„Responsabilitatea celui care conduce tractorul e una foarte mare. Pe lângă cunoștințele necesare de a opera o combină computerizată aproape total sau un tractor de același fel, este foarte important să iei decizii pentru a evita unele probleme, care ar putea avaria utilajele”, mai spune Dimitrie Musca.

El este de părere ca nu poți oferi salarii mici unor oameni care lucrează pe combine de 400.000 de euro. Asta și pentru că nota de plată ar fi mai mare dacă s-ar oferi salarii mai mici: tractoriștii fără experiență sunt mai lenți și riscă și să strice utilajele cu o manevră stângace.

Sursa: Europa Liberă Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *