O tragedie rutieră a avut loc duminică dimineață, în satul Hârlești, comuna Filipști din judetul Bacău. Un tată și cei doi copilași ai săi au murit după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un camion condus de un bărbat de 45 de ani din Suceava.
„La locul intervenției s-au depalast echipaje de pompieri, de ambulanță și SMURD din județele Bacau si Neamt. Ajunși la fața locului pompierii au intervenit pentru descarcerarea și scoaterea dintr-un autoturism a patru persoane. Dintre acestea șoferul a fost declarat decedat pe loc. Pentru celelalte trei persoane s-au început manevrele de resuscitare, iar un copil și o femeie au fost preluați de ambulanțe, pentru a fi transportați la spitalul din Bacău. Pe drum, copilul a intrat în stop cardio-respiarator începandu-se manevrele de resuscitare. Din păcate, ulterior, medicii au fost nevoiți să declare decesul a trei dintre persoanele din autoturism, 2 copii și șoferul. În autoturism se afla o familie cu tatăl de 23 de ani, mama de 23 de ani și cei doi copii de 3 ani si respectiv o lună. Din păcate, tatăl și cei doi copii au decedat, iar mama a fost transportată la spital în stare foarte gravă. Din câte se pare, accidentul s-a produs în condițiile în care autoturismul ar fi iesit în drumul național în fata unui TIR, fără a-i acorda prioritate”, anunță ISU Bacău.
Potrivit polițiștilor, un tânăr de 23 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Onişcani, la ieşirea de pe un drum lateral, nu ar fi acordat prioritate unui ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Suceava, care se deplasa pe direcţia Neamţ către Bacău.