Weekendul acesta a venit cu temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă și se va menține așa până la începutul săptămânii care vine. Directorul ANM, Elena Mateescu, ne spune care este prognoza meteo pentru următoarea perioadă.
”Marți vorbim de o vreme în răcire. La acest sfârșit de săptămână vorbim de temperaturi care, într-o bună parte din țară, mai ales în cea de sud, sud-est și est a țării, vor depăși 15 grade Celsius. Vorbim de o vreme, astăzi, mâine și luni, cu valori de temperaturi peste ceea ce ar fi normal pentru această dată din calendar, însă marți, miercuri și joi vorbim de o vreme în răcire. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și până la 10 grade Celsius, iar minimele între -5 și până la 6 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei.
Vorbim și de precipitații slabe cantitativ, iar în zona Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, este posibil să consemnăm din nou precipitații predominant sub formă de ninsoare, după care weekendul să aducă din nou temperaturi ușor în creștere. Astăzi și mâine, vorbim de precipitații cu totul izolate, în partea de nord-vest a țării. De interes rămân norii de tip stratiform, care pe parcursul nopților și dimineților vor determina producerea fenomenului de ceață. Actualizarea informărilor pentru intervalul 22 noiembrie, până în jurul datei de 20 decembrie, menționează faptul că, pentru săptămâna viitoare, vorbim de precipitații în general normale, cu o tendință de excedent ușor în partea de sud-vest a țării și care vor fi de interes, în special, la mijlocul săptămânii viitoare”, a explicat la Antena 3 directorul ANM, Elena Mateescu.
Sursa: antena 3