Numărul infectărilor cu noul coronavirus este în continuă scădere în județul Botoșani. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31 de noi cazuri de coronavirus, cele mai multe, zece cazuri, fiind în municipiul Botoșani.
Rata de infectare la Botoșani este de 1,78 la mia de locuitori, în timp ce la nivelul județului a scăzut la 1,47 la mie. Cinci comune mai sunt în zonă roșie COVID 19. Este vorba de orașul Săveni, cu o rată de contaminare de 3,74 la mie, comuna Concești – 3,82, Santa Mare – 3,40, Viișoara – 4,51 la mie și Vlăsinești – 5,05 la mie.