Astăzi încep înscrierile pentru noua sesiune Rabla pentru electrocasnice

Înscrierile pentru noua ediție a programului Rabla pentru electrocasnice încep de azi, 19 noiembrie, ora 10.00, și se vor încheia joi, 25 noiembrie, potrivit site-ului oficial Rabla electrocasnice.ro. Noua ediție aduce și o serie de modificări, cum ar fi introducerea unor noi clase pentru televizoare.

Calendarul complet al programului Rabla Electrocasnice, ediția decembrie 2021

Etapa de înregistrare a beneficiarilor: 19 noiembrie, ora 10:00 – 25 noiembrie, ora 23:59;

Prima etapă de oferire a voucherelor: 25 noiembrie, ora 10:00 – 2 decembrie, ora 23:59. În această etapă poți genera vouchere pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate frigorifice. Buget: 14.000.000 de lei;

A doua etapă de oferire a voucherelor: 3 decembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 23:59. Acum poți genera vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete. Buget alocat: 14:000.000 de lei;

A treia etapă de oferire a voucherelor: 10 decembrie, ora 10:00 – 16 decembrie, ora 23:59. Această ultimă etapă este dedicată aparatelor de aer condiționat, uscătoarelor de rufe și aspiratoarelor. Buget: 6.000.000 de lei.

Schimbări aduse programului Rabla pentru electrocasnice

Introducerea unor noi clase pentru televizoare şi a unei prevederi privind caracterul nominal şi netransmisibil al voucherelor se numără printre modificările aduse programului Rabla pentru electrocasnice, potrivit unui ordin recent recent al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, potrivit Mediafax. Concret, ordinul prevede modificarea clasei energetice pentru televizoare de la E, cât este în prezent, până la clasa G. De asemenea, măsura prevede că „voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică”.

O altă noutate este că acele trei etape în care se pot genera vouchere Rabla electrocasnice durează o singură săptămână, nu două. Miercuri seară, ministrul mediului, Tanczos Barna, a precizat la Digi24 că au fost modificate clasele energetice la unele articole, pentru că „erau prea restrictive” şi „nu se găseau produse în acele clase pe piaţă”.

„Rabla pentru electrocasnice revine în decembrie. Am schimbat clasa energetică la câteva articole pentru a deschide programul pentru mai multe produse pentru că au fost prea restrictive anumite categorii. O să public din nou clasele energetice pentru că ele sunt pe o încadrare nouă din 2021, deci rămân grupele de produse, rămâne sistemul de o săptămână pentru fiecare grup de produse, rămân regulile din această primăvară, se vor coborî la două sau trei produse clasele energetice pentru că ele au fost prea ambițioase și nu se găseau produse în acele clase pe piață, nu se fabrică”, a spus ministrul mediului, la Digi24.

Sursa: Libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *