Un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani a murit, marți, la vârsta de 47 de ani. Este vorba despre Ștefan Virgil Stoleru, un om cu nu mai puțin de 26 de ani de activitate. Ultimii 15 ani îi petrecuse la Resurse Umane, iar anul trecut s-a pensionat. O boală cruntă l-a răpus: cancerul la colon.
Despre plt.adj. șef în rezervă Ștefan, colegii săi au numai cuvinte de laudă la adresa lui și cu toții regretă trecerea sa în neființă. Povestesc că era omul care era mereu de ajutor, își iubea profesia și respectul îl definea ca om.
„Se spune că un om se poate considera norocos dacă are măcar un prieten adevărat în viață. Și cu adevărat ne-a fost prieten plutonierul adjutant șef (r) Stoleru Ștefan-Virgil timp de peste 26 de ani, în care am avut onoarea și privilegiul de a-i fi colegi. Mereu cu zâmbetul pe buze, optimist, gata oricând să ajute fără să aștepte mulțumiri, un profesionist apreciat de toată lumea, ale cărui sfaturi contau. Iubea oamenii, iubea viața și avea o familie frumoasă și fericită, de care era mândru. Avea încă atâtea planuri, vise și dorințe care, din păcate, nu au fost duse la îndeplinire, așa cum și-ar fi dorit”, este mesajul celor de la IJJ Botoșani.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Biserica „Buna Vestire” din municipiul Botoșani, iar joi, când va fi condus pe ultimul drum, va fi înmormântat cu onoruri militare.
Condoleante,multe condoleanțe pt Jandarmul Fănel,un om de milioane, am copilari,crescut împreună, un om minunat fără greșeli cu inima cât un munte.