Lucian Trufin: „ Parlamentul a decis: construcțiile în extravilan destinate activităților agricole nu mai au nevoie de PUZ”

Vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din Senatul României, Lucian Trufin le aduce la cunoștință fermierilor botoșăneni faptul că în Parlament s-a decis ca realizarea construcțiilor ce au ca  destinație sau deservesc activități agricole pe terenuri extravilane să nu mai fie condiționată de PUZ, fiind eliminată astfel o barieră birocratică costisitoare.

„Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat un proiect de lege de modificare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii  (PL-x nr. 154/2021) prin care sunt exceptate de la întocmirea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) construcțiile pe terenuri extravilane  cu destinație agricolă. Propunerea legislativă a cărui inițiator sunt împreună cu colegii mei social democrați, vine în ajutorul fermierilor care edifică construcții în extravilan, scutindu-i pe aceștia de întocmirea unui PUZ,  dealtfel o procedură costisitoare și anevoioasă” a declarat senatorul botoșănean Lucian Trufin.

Proiectul de lege adoptat este cu atât mai important și necesar  cu cât există multe construcții agricole care fac obiectul unor proiecte de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, existând pericolul blocării investițiilor în agricultură și neaccesarea acestor fonduri.

„Debirocratizarea reprezintă un obiectiv major al Partidului Social Democrat și orice măsură adoptată în acest sens reprezintă un sprijin concret pentru fermieri. Prin această modificare legislativă, fermierii nu vor mai fi puși pe drumuri în mod inutil și nu vor mai întâmpina probleme în accesarea fondurilor europene. Proiectul de lege a fost trimis la promulgare, iar după publicarea în Monitorul Oficial, va fi lege și nu va mai fi nevoie de PUZ pentru construcțiile din extravilan cu destinație agricolă” a mai adăugat senatorul Lucian Trufin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *