Mașină trasă pe dreapta de polițiștii botoșăneni. Surpriza pe care au avut-o oamenii legii

Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a urcat la volanul unei mașini  Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean.

Mai mult de atât, acesta emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificări a rezultat faptul că autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către un bărbat din comuna Hilișeu Horia”, mai arată sursa citată.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și încredințarea unui vehicul unei persaone care nu posedă permis și care se află sub influența alcoolului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *