Caz cutremurător într-o localitate din județul Botoșani. O femeie de 33 de ani și-a ucis fratele de 45 de ani, bolnav și imobilizat la pat. Tragedia a avut loc, joi seară, în localitatea Guranda.
Cea care a solicitat ajutorul vecinilor a fost chiar mama celor doi. Îngrozită de cele văzute, femeia de 72 de ani a mers la un bar și a povestit ce se întâmplă, localnicii sunând imediat la 112.
”Joi seară, in jurul orei 18:20, polițiștii botoșăneni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o tânără de 33 de ani, din localitatea Guranda, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi lovit pe fratele său, de 45 de ani, cu un obiect contondent in zona capului. In urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, iar cadrele medicale solicitate să intervină la fața locului au constatat decesul victimei. Persoana bănuită de comiterea faptei se afla in custodia Poliției”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor