Două persoane au murit, iar alte 18 au fost evacuate în urma unui incendiu produs joi dimineață la Secția de boli infecțioase a Spitalului suport COVID Movila din municipiul Ploiești.
Incendiu s-a produs într-un salon de la parterul clădirii și s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 mp, cu degajări de fum.
Pentru gestionarea situației a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La locul evenimentului au fost mobilizate șase autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și 20 de ambulanțe SMURD și de la Serviciul de Ambulanță din Prahova. De asemenea, la spital au ajuns și autospeciale pentru transport victime multiple.
După lichidarea incendiului, s-a început transferul pacienților către Spitalul Județean Prahova.