O femeie în vârstă de 60 de ani, profesoară la o unitate de învăţământ din municipiul Câmpulung Muscel, a murit, luni, după ce i s-a făcut rău la şcoală, potrivit unui comunicat al Poliției argeș. Aceasta a acuzat o stare de rău, în urma căreia a intrat în stare de inconştienţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, însă din păcate fără rezultat, fiind constatat decesul.
Poliţiştii de investigaţii criminale efectuează cercetări în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul şi luarea măsurilor legale care se impun.