Proiectul construirii heliportului medical la Botoșani a depășit cele mai grele obstacole și a intrat în linie dreaptă, anunță printr-un comunicat Consiliul Județean.
Potrivit sursei citate, în urma demersului inițiat de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, la jumătatea lunii octombrie, Inspectoratul General de Aviație a făcut public stadiul proiectului transfrontalier. Astfel, potrivit răspunsului remis Consiliului Județean Botoșani, s-a obținut autorizația de construire a heliportului lângă sediul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani, în baza protocolului semnat între Sucursala de Căi Ferate „CFR” SA Iași și Inspectoratul General de Aviație.
„Este un proiect pe care l-am început în 2018 și pentru care, alături de autoritățile locale, din postura de senator, m-am luptat pentru a fi implementat și la Botoșani. La finalul mandatului meu de senator, am lăsat lucrurile într-o fază avansată și înțeleg, din răspunsul Inspectoratului General de Aviație, că acum se realizează proiectul tehnic și a detaliilor de execuție”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a solicitat sprijinul Consiliului Județean Botoșani „prin numirea unei persoane de contact”, care să urgenteze procedurile necesare în vederea realizării proiectului.
„Am răspuns pozitiv la solicitarea Inspectoratului General de Aviație și l-am desemnat pe domnul Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani, pentru a acordat sprijinul necesar echipei de proiect în vederea realizării cât mai urgentă a heliportului. Împreună trebuie să facem toate eforturile pentru ca România să nu piardă, prin dezangajare, fondurile europene accesate pentru acest proiect vital sistemului sanitar din Botoșani, în contextul în care perioada de extensie a Programului Operațional Comun 2014-2020 se apropie de final”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Termenul angajat de Inspectoratul General de Aviație de realizare al heliportului este decembrie 2022.
Inspectoratul General de Aviație vizează realizarea a șapte heliporturi în România și Republica Moldova în cadrul proiectului „The CBC Romania-Moldova a safer area by improving the Mobile Emergency Service for Resuscitation and Extrication (SMURD) operating infrastructure, by increasing the level of training and maintaining the capacity of professional personnel to intervene in emergency situations SMURD 2”. Acestea sunt finanțate din fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Comun 2014-2020 România – Republica Moldova, se mai arată în informarea CJ Botoșani.