Un incendiu care a izbucnit, vineri dimineață, într-o casă din satul Câmpeni, comuna Prăjeni, a lăsat în urmă pagube însemnate. Flăcările au cuprins bunurile dintr-o cameră. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă. Vecinii au fost cei care au solicitat sprijinul pompierilor.
La fața locului s-au deplasat salvatorii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Prăjeni. Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga construcție.
Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit produs în instalația electrică.