Dosarul șpăgilor de la „fabrica de permise” din Suceava ajunge pe msa judecătorilor de la Tribunalul Botoșani, potrivit unei decizii luată joi de Curtea de Apel Suceava. Și asta după ce magistrații Secției Penale a Tribunalului Suceava au formulat cereri de abținere. Judecătorii suceveni au argumentat că ar încălca legea dacă ar prelua acest dosar.
„Solutia pe scurt: În temeiul art. 68 alin. 9/1 Cod procedură penală, desemnează Tribunalul Botoşani – Secţia penală, egal în grad cu Tribunalul Suceava – Secţia penală, ca instanţă ce urmează a soluţiona cauza ce formează obiectul dosarului nr. 4186/86/2021 – cameră preliminară şi judecată pe fond. Menţine toate actele îndeplinite şi măsurile dispuse în dosar până la această dată. În temeiul art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată azi 04.11.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor, a persoanelor vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 405 alin. 1 teza finală Cod procedură penală”, se arată în decizia Curții de Apel Suceava.
În acest dosar au fost trimise în judecată nu mai puțin de 34 de persoane, în frunte cu fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava, considerat inițiatorul grupării infracționale, dar și principalul beneficiar al sumelor primite drept mită.
Printre cele 34 de persoane trimise în judecată se numără angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, instructori și intermediari ai școlilor de șoferi. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2020, membrii grupării ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducător auto de către un număr de 235 de candidați. Permisele de conducere erau cumpărate cu sume între 200 şi 5.500 de euro, susţin anchetatorii.
Lacto Solomonescu face angajări. Condițiile de salarizare sunt avantajoase