Tânăr de 19 ani, din Botoșani, dat jos de la volan de polițiști. S-a ales cu dosar penal și o amendă usturătoare

Un tânăr de 19 ani s-a ales cu dosar penal și o amendă usturătoare după ce a urcat la volan fără permis. Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Prăjeni, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Mai mult de atât, acesta avea aplicate folii pe dispozitivele de iluminare și semnalizare, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 1.000 de lei, fiindu-i totodată reținut certificatul de înmatriculare. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *