Supermarketuri persoane nevaccinate. Hypermarketurile, cele aflate în incinta unui centru comercial, nu mai sunt accesibile persoanelor care nu dețin un certificat verde obținut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală.
Prin urmare, persoanele nevaccinate sau care nu au avut COVID-19 pot intra în magazinele mici, cu condiția ca acestea să nu se afle în interiorul mall-urilor.
Decizia de acum zece zile a Guvernului a impus obligativitatea scanării certificatului verde la intrarea în centrele comerciale, astfel că persoanele care nu îl dețin, adică cele nevaccinate ori care nu au fost înregistrate în baza de date guvernamentală după infecția cu COVID nu mai au acces acolo. Această categorie de persoane își poate face însă cumpărăturile din magazinele considerate „esențiale” prin decizia executivului, adică cele alimentare. În această categorie intra magazinele de cartieri, micile magazine familiale ori supermarketurile, cu condiția să aibă intrare direct din stradă și să nu se aflein incinta altui centru comercial.magazin/mall. De asemenea, magazinele de haine, ori alte magazine care nu au specific alimentar nu mai sunt accesibile persoanelor cu certificat verde.
Lista supermarket-urilor care accepta persoanele nevaccinate făra certificat verde
Supermarketuri persoane nevaccinate. Rețelele de magazine care acceptă persoanele fără certificat verde se circumsscriu aceleiași reguli: să aibă intrare direct din stradă, În această situație se află retaileri din București și toată țara, precum Lidl, Mega Image, Profi, La doi pași, ori Kaufland.
Mega Image
Mega Image deține cea mai extinsă rețea de supermarketuri și mici magazine de cartier în București. În majoritatea unităților Mega Image, accesul este permis fără restricții.
Alte supermarketuri
Alte supermaketuri aflate în interiorul mall-urilor, chiar dacă fac parte din rețelele marilor retaileri, nu pot primi, din păcate, clienți fără certificat verde. Printre acestea se află magazinele Auchan ori Carrefour, sau chiar Kaufland din centrele comerciale din mai multe orașe ale țării.
Autorităţile au anunţat că doar cei imunizaţi anti-Covid, sau cei care au o urgenţă, vor putea să iasă din case după ora 22. Iar toate magazinele se vor închide la ora 21.
În premieră, de la debutul crizei sanitare, vor fi acceptaţi în malluri, instituţii de stat, mari centre comerciale sau hoteluri, NUMAI cei vaccinaţi, sau cei care au trecut prin boală în ultima jumătate de an.
De săptămâna viitoare, în toată ţara, doar persoanele vaccinate sau trecute prin boala, NU şi cele cu teste, vor avea voie să circule între 22.00 şi 5, cât ţine carantina de noapte.
Mai sunt exceptaţi cei care au declaraţie pe propria răspundere că au o urgenţă, bine întemeiată, ori legitimaţia sau adeverinţa de la serviciu care să ateste că merg la muncă.
Drept consecinţă, magazinele, dar şi toate activităţile de prestări servicii, precum saloanele de coafură, vor fi închise de la ora 21.00.
Sursa: Pro TV
si in mall intrarea e la liber