Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, Monica Adăscăliței, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că luni, 1 noiembrie, a fost o zi neagră din punct de vedere al numărului deceselor de COVID-19. S-au înregistrat 14 decese, iar persoanele care și-au pierdut viața pe fondul infecției cu acest virus nu erau vaccinate.
Adăscăliței a vorbit despre cazul tinerei de 28 de ani care a decedat luni. Potrivit acesteia, fata, din Săveni, nu era în evidențele medicale cu alte afecțiuni și a ajuns la spital abia când virusul îi afectase aproape în totalitate plămânii.
„Ieri am avut o zi neagră din punct de vedere al deceselor, un număr de 14 decese, din care cel mai tânăr caz a fost o persoană de sex feminin, de 28 de ani, fără comorbidități, nevaccinată, care s-a prezentat la spital destul de târziu din momentul în care a fost infectată cu COVID-19. Prezenta o infectare de 80% din suprafața pulmonară și a decedat în spital ieri. Și pe lângă cazul celei de 28 de ani am mai avut încă 13 cazuri de persoane care au decedat, fie pe Terapie Intensivă, fie pe alte secții COVID ale spitalelor din județul Botoșani și un caz la domiciliu. Toate persoanele care au decedat ieri erau persoane nevaccinate”, a declarat Monica Adăscăliței.
În 24 de ore, nu mai puțin de 14 botoșăneni apar pe lista decedaților COVID
În afară de tânăra de 28 de ani, a mai murit o femeie de 78 de ani din Botoșani, o alta de 53 de ani din Botoșani, una de 84 de ani din Rădăuți Prut, un bărbat de 71 de ani din Concești, un altul de 74 de ani din Botoșani, o femeie de 87 de ani din Mileanca, un bărbat de 77 de ani din Dobârceni, o femeie de 89 de ani din Albești, o alta de 61 de ani din Șendriceni, una de 78 de ani din Vârfu Câmpului și un bărbat de 70 de ani din Vârfu Câmpului. De asemenea, pe lista deceselor mai apare un bărbat de 67 de ani din Mitoc și o femeie de 69 de ani din Botoșani. Toți cei 14 erau nevaccinați. Săptămâna trecută, COVID 19 a mai luat viața unei tinere de 24 de ani.
Mentionat numele,prenumele victimelor COVID,varsta,si localitatea din care provine! Trebuiesc verificate informatiile pentru a da crezare! Au fost facute autopsiile si trasnscrise pe acte?