Prof. Mihaela Huncă-coordonator al Organizației Județene PRO România Botoșani vorbește despre o „situație fără precedent în învățământul românesc: un cadru didactic poate bloca și 3 posturi în același timp!” Conform legislației actuale problema apare atunci când un cadru didactic ocupă o funcție de conducere (sau o funcție de îndrumare și control) prin concurs și, ulterior, se detașează pe o altă funcție de conducere, de cele mai multe ori superioară ierarhic celei dintâi. Ce se întâmplă în această situație? Urmarea unei astfel de detașări este că respectivul cadru didactic blochează postul didactic pe care este titular, blochează postul de conducere/ îndrumare și control pe care a dat concurs, și ocupă celălalt post de conducere/ îndrumare și control prin detașare.
Mai mult acum majoritatea inspectorilor școlari participa la concursul de directori și după ce semnează contractul vor fi detașați pe funcțiile de inspectori școlari. În acest fel se blochează nu mai puțin de trei posturi de către o singură persoană: postul de inspector, postul de director și catedra pe care cadrul didactic este titular.
“Este inadmisibil ca o persoană indiferent de cât de competentă este să blocheze trei posturi. Nu în puține cazuri, detașarea persistă chiar și zece ani. Încă de acum trei ani am solicitat în zadar, Ministerului Educației rezolvarea problemei, însă acum s-a ajuns la o situație fără predent. Solicit din nou revizuirea normelor legale privind detașarea în interesul învățământului de pe o funcție de conducere pe o alta”, a declarat coordonatoarea Departamentului de Educație PRO România, Mihaela Huncă.
Comunicat PRO România