Femeia de 46 de ani rănită în accidentul care a avut loc luni dimineață, la Buda, a fost ajutată de doi pompieri care se întorceau dintr-o misiune. Este vorba despre plt.adj.șef Dragoș Hudișteanu și plt.adj. Cătălin Grindei, subofițeri în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care, luni dimineață, se întorceau dintr-o misiune, dinspre Flămânzi spre Botoșani. La intrare în localitatea Buda, comuna Copălău, o șoferiță avea nevoie de ajutor după ce s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului.
Calmi și cu stăpânire de sine specifică meseriei pe care au îmbrățișat-o în urmă cu 15 ani, au făcut ce știu mai bine: să acorde sprijin oamenilor aflați în situații limită și să salveze vieți. Împreună cu alți participanți la trafic care au oprit la locul accidentului, au ajutat femeia să coboare din autoturism, au solicitat prin apel la 112 o ambulanță și, între timp, au evaluat starea de sănătate a victimei. Aceasta acuza dureri toracice, dar era lovitură și la cap.
După ce s-au asigurat ca femeia rănită este stabilă, au înlăturat riscul izbucnirii unui incendiu, deconectând bornele bateriei. Când a ajuns echipajul medical, au ajutat la transportul victimei la ambulanță. Femeia, în vârstă de 46 ani, a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticată cu traumatism toracic.
„Plt.adj.șef Dragoș Hudișteanu și plt.adj. Cătălin Grindei sunt doar doi dintre OAMENII din spatele uniformei de pompier. Sunt modești, curajoși și gata mereu să-și ajute semenii, motiv pentru care îi asigurăm de întreaga noastră prețuire și respect”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.