Este anchetă la Spitalul Județean Botoșani, doi angajați fiind suspectați că furau din mâncarea bolnavilor. Furtul a ajuns în atenția polițiștilor în septembrie, a.c., când au fost găsite, într-un recipient pentru deșeuri, alimente destinate bolnavilor, care erau ambalate de angajați ai spitalului pentru a le putea fura. Cei doi angajați, o lucrătoare de la bucătărie și un infirmier, au fost reclamați chiar de reprezentanții unității spitalicești după ce au revăzut imaginile de pe camerele de supraveghere.
„La data de 4 septembrie 2021 am fost sesizați de către reprezentanți ai Spitalului Județean Botoșani cu privire la faptul că alimente din blocul alimentar al unității spitalicești, au fost găsite, ambalate, într-un recipient pentru deșeuri, fiind depozitate în acel loc de către angajați ai unității, în vederea sustragerii acestora. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cercetările urmând a fi desfășurate pentru verificarea aspectelor sesizate și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Delia Nenișcu.
La nivelul Spitalului Județean Botoșani s-a demarat de asemenea o anchetă, angajații suspectați fiind verificați de comisia de disciplină.