Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o casă din localitatea Prisacani din orașul Flămânzi. Focul s-a manifestat în două camere, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
”La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă. Aceștia au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea flăcărilor și la celelalte încăperi. Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit”, a precizat Dorina Lupu.
Nu au fost înregistrate victime în incendiu, însă pagubele produse de acesta sunt semnificative.